Program de prevenire a violenței și infracțiunilor în mediul școlar
„ÎMPREUNĂ PRINDEM CURAJ”
În perioada noiembrie 2023 – august 2024, se derulează la nivelul instituțiilor de învățământ preuniversitar din județul Vâlcea Programul de prevenire a violenţei şi infracţiunilor în mediul şcolar denumit „ÎMPREUNĂ PRINDEM CURAJ”, program lansat de Ministerul Educației, conform OME nr. 6631/10.11.2023 – https://edu.ro/anti_violenta. Programul își propune realizarea unor activități de prevenire și combatere a violenței din mediul școlar cu scopul creării unui climat sigur, primitor și de susținere pentru toți beneficiarii implicați.
La nivel judeţean programul este implementat și coordonat de Inspectoratul Şcolar Județean Vâlcea şi Centrul Județean de Resurse și Asistenţă Educaţională Vâlcea care selectează, sprijină, îndrumă și monitorizează unităţile de învăţământ. ProgramuI este deschis tuturor unităților de învățământ cu personalitate juridică din județul Vâlcea care pot depune dosare de candidatură la sediul CJRAE Vâlcea sau pe mailul contact@cjrae-valcea.ro. Detalii cu privire la modalitatea de selecție a unităților școlare le găsiți în procedura atașată.
Termen de depunere: 11 decembrie, ora 16.
Fiecare proiect şcolar selectat se derulează cu finanțare din partea Ministerului Educației. Acestea pot primi finanţare în valoare de maximum 4.000 de lei, iar sumele alocate vor fi atribuite de către Inspectoratul Școlar Vâlcea.
Pentru sprijin și informații suplimentare ne puteți contacta pe adresa de email: contact@cjrae-valcea.ro sau la numărul 0250737292.
Anexa 1 la OME 6631 / 10.11.2023
Anexa 1 – Formular de înscriere Împreună prindem curaj
Anexa 2 – Decizie numire echipa de proiect
Anexa 3 – Fișa de raportare a activității Împreună prindem curaj
Anexa 4 – Formular final de raportare Împreună prindem curaj
Anexa 5 – Grila de evaluare proiect Împreună prindem curaj
Anexa 6 – Formular necesar de materiale
Centralizator proiecte – Județul Vâlcea