Ce înseamnă serviciul  de sprijin educațional

     Reprezintă activitatea desfășurată de profesorul itinerant și de sprijin.

     Profesorul de sprijin lucrează individual sau în grupuri mici cu elevii cu CES, oferind activități de stimulare, compensare și recuperare cognitivă, emoțională și comportamentală prin metode și tehnici specifice educației speciale. El elaborează și aplică Planuri de Intervenție Personalizate (PIP), corelează curriculumul național cu posibilitățile reale ale elevului și propune adaptări de conținut, metodologie și evaluare.

     În colaborare cu cadrele didactice de la clasă și prin consilierea familiilor, adaptează strategiile educaționale și comportamentale, participând activ în echipe multidisciplinare. Prin prevenirea stigmatizării, crearea unui climat incluziv și medierea relațiilor dintre copilul cu CES, colegi, profesori și familie, susține integrarea și acceptarea în colectiv.

Profesorul itinerant și de sprijin

Este cadrul didactic specializat care sprijină integrarea elevilor cu cerințe educaționale speciale (CES) în școala de masă.

Are misiunea de a asigura adaptarea procesului educațional la nevoile individuale ale copiilor/elevilor cu CES.

Află unde ne găsești.

Deschide harta.

Cum accesez serviciile de sprijin educațional

     Profesorul de sprijin își desfășoară activitatea cu copiii sau elevii care au un Certificat de Orientare Școlară valabil. Acesta este emis de Comisia de Orientare Școlară și Profesională (COSP) din cadrul Compartimentului de Evaluare, Orientare Școlară și profesională, CJRAE Vâlcea.